Mai spune și NU (partea a II-a)

 

Ziceam în prima parte a articolului că de multe ori nu merge doar nonverbalul, deci avem nevoie de verbal pentru a spune nu asertiv.

O tehnică ce ne poate ajuta pentru partea de verbal este acronimul A.R.S.:

A – Acceptare

R – Refuz

S – Sugestie

Întâi acceptăm solicitarea: “Înțeleg că avem de finalizat rapoartele și că trebuie să le predăm clientului…”

Apoi refuzăm politicos și asertiv: “Cu toate astea, după cum știi, acum sunt prins cu introducerea furnizorilor în sistem, activitate pe care mi-ai zis că trebuie să o prioritizăm și m-am apucat de ea, acum fiind în mijlocul ei…”

Dacă acceptă oprim tehnica verbală aici. Dacă observăm că nu acceptă, continuăm și căutăm reciprocitatea. “Mi-ar fi de mare ajutor dacă mi-ai spune pe care să o prioritizez pentru că fizic n-am cum să le fac pe amândouă în același timp. În functie de ce-mi spui, continui cu aceea, urmând ca mai târziu să o realizez și pe cealaltă…”

După cum vedeți, în acest exemplu nu este neapărat un refuz, ci aruncarea pisicii la celălalt, astfel încât să obținem o amânare și o prioritizare din partea managerului.

 

Procedural, tehnica arată așa:

Acceptare – “Înțeleg și stiu că avem nevoie să…”

Refuz – “Cu toate astea, după cum știi, acum sunt prins cu… sarcină care tot tu mi-ai zis că e prioritară…”

Sugestie – “M-ar ajuta dacă mi-ai spune pe care să o fac acum… urmând ca apoi să continui și cu cealaltă…”

 

Sigur că da, poți folosi sinonime ale cuvintelor scrise de mine, aici este doar un exemplu.

Altminteri, dacă îți permite relația poți refuza clasic: “Îmi pare rău, dar nu te pot ajuta fix în acest moment pentru că sunt prins cu activitatea… Hai te rog să ne auzim mai târziu sau mâine pe acest subiect…”

Îți doresc mult success!

Țineți minte zicala: “Cine stabilește contextul, stăpânește jocul.”

Ca la șah. Exact la fel este atunci când spui NU. Gândește-te ca orice acțiune nonverbală sau verbală pe care alegi să o faci să îndeplinească auspiciile zicalei de mai sus. Este bine ca tu să fii cel care stabilește contextul, dar nu într-un mod agresiv, ci asertiv, politicos, diplomat. “Cine stabileste contextul, stăpânește jocul.”

 

Dacă ești interesat să aprofundezi subiectul și să descoperi mai multe tehnici și tactici, te aștept la training-ul open „Managing my Time and Stress”.

 

Până atunci, nu uita: Attitude makes Altitude!

 

Dacă apreciezi articolul pe care tocmai l-ai citit, te rugăm să apeși butonul like din pagină. Desigur, ne-ar ajuta tare mult și un share via Linkedin, Facebook. Ne bucurăm foarte mult că am putut să contribuim prin acest articol la dezvoltarea ta personală și profesională.

Ne-ar plăcea să ne cunoaștem și să schimbăm idei constructive, așa că te încurajez să adaugi un comentariu. Pentru a descoperi ce traininguri livrăm, nu ezita să accesezi www.attitudetraining.ro. Echipa Attitute Training te salută și își dorește să te sprijine cu toate resursele pe care le are la dispoziție în evoluția ta personală, profesională și în cadrul organizației. Să ne vedem cu bine în sala de training!