Te salut, cu bucurie!

Work from home. Un beneficiu în condiții normale. Poate o bucurie în contextul în care ne aflăm acum. Mai ales în primele zile. Am mai mult timp liber pentru mine, pentru familia mea, nu sunt prins numai între patru pereți cu un computer în față.

Însă orice bucurie se poate transforma foarte ușor într-o provocare. Din multe puncte de vedere.

Dacă în articolul anterior am vorbit despre obiceiuri work from home în situații de criză, de data aceasta vom trece la alimentație.

Statul în casă îngrașă. Dacă până acum aveai zilnic peste 10.000 de pasi la activ, acum, deodată, abia dacă atingi 1.000. Adevărat, câți pași poți face în casă?! Citeam despre un chinez pe la începutul epidemiei de coronavirus care, maratonist fiind, a dat câteva mii de ture în jurul unei mese în casă. Ca să-și facă antrenamentul. Mai exact 50 de kilometri pe zi, în jurul unei mese.

Asta ne mai lipsește. Să ne și ingrășăm acum cu statul ăsta în casă. Îți propun în randurile de mai jos câteva trucuri simple prin care să eviți îngrășarea. Dacă le vei respecta cu strictețe nu numai că nu te vei îngrășa, dar sunt șanse mari chiar să slăbești.

Am practicat mulți ani sport de performanță și pe vremea aceea am încercat o sumedenie de diete. Ba eram în perioada competițională și nu aveam voie să mănânc nu știu ce. Ba veneam după o pauză lungă și eram nevoit să slăbesc. Dietele nu au fost prietenele mele niciodată.

Până într-o zi când am descoperit un stil de viață nou. Care ușor-ușor a transformat chinul într-un obicei.

Și cu care, după atâția ani de când am renunțat la performanța sportivă, în primă fază, am reușit să slăbesc 15 kilograme, de la 89kg la 74kg, fără un efort obositor. Și în a doua fază să mă mențin fără prea mult stres.

Sper să te ajute dacă tot stai acasă. Nu ai nevoie de prea multă mișcare sau exercițiu fizic, însă poate părea mai dificil la început până te obișnuiești. Dacă reușești să te ții de treabă, ce-ți pot spune este că nu ai cum să nu slăbești.

Voi împărți trucurile în mai multe articole. Ia-le pe rând, creează un nou stil de viață!

 

Mănâncă putin și des. Asta înseamnă undeva la între 5-7 mese pe zi.

Dar îți spun din start, de azi încolo nu vor mai exista mai multe feluri la o masă. Un singur fel și atât. Și acela bine gândit. Vezi că o banană, spre exemplu, înseamnă un singur fel. Sau mai bine zis o masă.

Fiecare masă va trebui să aibă undeva în jur de 350 de calorii. Și vei mânca la fiecare 3 ore, cu aporoximație desigur. În acest fel, metabolismul este accelerat la maxim. Aaa… și chiar te rog ca la început să nu te ridici sătul de la nicio masă.

Ce facem noi în mod normal? Păi de multe ori nu mâncăm dimineața că ne grăbim să ajungem la serviciu, mai ronțăim pe ici-pe colo câte ceva în timpul zilei, trece ziua și masa cea mai consistentă pe care o luăm este cea de seară. O eroare fundamentală. Și ne mirăm de ce nu slăbim când mâncăm atât de puțin.

Ce se întâmplă în corp când mănânci în felul anapoda descris în paragraful anterior? Absența hranei de pe parcursul zilei transmite corpului mesajul că este “criză de hrană”. Iar în consecință corpul depozitează cât mai mult sub formă de grăsime. Ce zice corpul? Păi dacă ăsta nu îmi dă de mâncare decât o dată pe zi trebuie să-mi fac provizii. Mai mult decât atât, ca să aibă energie “papă” din masa musculară.

Ai auzit de efectul luptătorului de sumo? Greutatea unui luptător de sumo trebuie să fie cât mai mare ca să poată fi competitiv. Astfel, el nu mănâncă aproape nimic toată ziua și seara “bagă” câteva mii bune de calorii. În felul acesta se întâmplă exact ca mai sus. Sau dacă mănâncă pe parcursul zilei, o mai fac o dată la prânz când mănâncă aproape până vomită orez și carne. După care se culcă astfel încât alimentele să nu aibă timp să se digere.

Deci mănâncă putin și des. “Ușor de zis, greu de făcut”, vei spune la prima vedere, dar nu uita că la fiecare 3-4 ore este în puterea deciziei tale dacă să te simți mai viguros și să arăți mai bine sau să îți strici sănătatea încet-încet.

Și încă ceva. Te rog ca ultima masa să fie cu vreo 2-3 ore înainte de culcare. Ca să apuce să se digere tot.

Te felicit din suflet! Dacă ai ajuns până la acest rând înseamnă că ești interesat de cum să nu te îngrași în perioada de work from home. Hrănește-te mai constient și îți vei mulțumi cât de curând!

Eu sunt aici să te sprijin. Știu că este mai greu la început, dar am încredere în tine. N-are nimic dacă nu-ți iese de fiecare dată. O dată, de două ori, se întâmplă oricui. Reia treaba de la capăt începând cu masa următoare. Nu de luni, ci începând cu masa următoare.

În articolele urmatoare mai vin cu câteva trucuri. Dacă cu “puțin și des” îți va fi mai greu, măcar combină corect alimentele pe care le ingeri. Sau fii foarte atent la ce bei ca să nu te îngrași. Despre cum să combini corect alimentele pentru a nu te îngrășa, ba chiar pentru a slabi, vom discuta în articolul următor. Despre băuturi, puțin mai încolo.

Gânduri bune și să fim sănătoși!

 

Și nu uita, Attitude makes Altitude!

 

Dacă apreciezi articolul pe care tocmai l-ai citit, te rugăm să apeși butonul like din pagină. Desigur, ne-ar ajuta tare mult și un share via Linkedin, Facebook. Ne-ar plăcea să ne cunoaștem și să schimbăm idei constructive, așa că te încurajez să adaugi un comentariu mai jos.

Echipa Attitude Training te salută și își dorește să te sprijine cu toate resursele pe care le are la dispoziție în evoluția ta personală și profesională în această perioadă provocatoare. Să ne vedem sănătoși, cât mai curând în sala de training! Până atunci suntem alături de tine online, la un click distanță.